Din festivalul de film nordic de la NCRR am prins un singur film, cu toate că mi-ar fi plăcut, în dimineţile
reci din weekend, să îmbrac şi culorile celor două animaţii prezentate, însă lenea nu prea ţine cont
decât de ea însăşi, mai ales când e deja la căldură.

“ Fiul vânătorului cu acvile” ,producţie Suedia-Danemarca-Germania , îşi prezintă subiectul undeva
în vestul Mongoliei, într-un ţinut cu văi şi munţi tăioşi, cu înălţimi ameţitoare şi privelişti amuţitoare.
Înainte de toate, peisajul te lasă fără respiraţie: spaţiu deschis, cer limpede şi linişte , elemente din ce în
ce mai necunoscute pentru noi, oamenii zidurilor. Apoi vin cadrele în care capul acvilei umple ecranul,
şi ochii ei clipesc înspre tine, uşor ciufulită şi înţeleaptă, cu ciocul încovoiat şi probabil foarte priceput în
atacuri.

Apoi vin oamenii, cu tenul lor de culoarea cafelei şi ochii crestaţi în unghiuri, cu simplitatea atât de
complicată de a-şi trăi viaţa într-un asemenea loc, o mamă, un tată, doi fraţi şi o soră, o turmă de
animale, doi cai cu păr des şi o acvilă.

Bazarbai este băiatul cel mic, nesocotitor al tradiţiei şi regulilor, doritor să cunoască oraşul şi tumultul
lui, însă tatăl îl trimite doar pe băiatul cel mare să muncească în oraş, păstrându-l pe Bazarbai să-l ajute
cu treburile gospodăriei.

Dispreţul băiatului se observă cel mai bine în relaţia sa cu acvila pe care tatăl o are deja de zece ani; se
grăbeşte să o dreseze, nesocoteşte sfaturile părintelui, înfuriindu-se când aceasta îl ciupeşte sau nu îi
poposeşte pe braţ când e chemată.

Hotărât să fugă, Bazarbai găseşte ocazia potrivită când tatăl său îl duce la un festival al acvilelor , unde
reuşeşte însă să piardă pasărea, moment în care începe călătoria iniţiatică; aceasta decurge cu o serie de
peripeţii năstruşnice (fuga de lupi, salvarea fetei, circul, salvarea fratelui) şi se încheie cu certitudinea că
locul lui este de fapt acolo de unde a plecat.

Acvila îl ajută şi îl protejează pe băiat , schimbare marcată prin scenele haioase în care Bazarbai tot
glumeşte cu ea şi o sărută, dar mai ales când decide să nu renunţe la căutarea fratelui său datorită
semnelor date de pasăre. În final, tatăl eliberează acvila, urmând ca băiatul să găsească una a lui.

O poveste caldă, frumoasă, din care avem atâtea de învăţat.