Ieri am asistat la o proiecție cu totul deosebită, și anume documentarul Deux de la Vague (Truffaut și Godard), realizat de către Emmanuel Laurent . Inaintea începerii proiecției, s-a desfășurat cea de-a doua lansare a cărții Magdei Mihăilescu – Francois Truffaut, bărbatul care iubea filmele. Volumul a beneficiat de o prezentare simpatică a criticului de film Alex Leo. Șerban. Acesta s-a referit la carte spunând că este cea mai bună carte pe un subiect cinematografic, aparută în România (ba mai mult, într-o notă mai amuzantă, a spus că daca ar fi de ales între un volum al său și cartea doamnei Mihăilescu, să optăm pentru cea din urmă, deoarece este mult mai bine scrisă.

Volumul este rezultatul unei pasiuni de o viață a autoarei pentru filmele regizorului francez, o carte la care a muncit timp de 10 ani, care îi analizează atât viața personală, cât și opera cinematografică, traseul creației acestuia, inspirațiile și maniera sa. Cartea a fost recompensată cu Premiul Uniunii Cineaştilor. Ca o prezentare a proiecției ulterioare, discuția a degenerat într-o dezbatere a relației dintre cei doi reprezentanți ai noului val în cinematografia franceză: Francois Truffaut și Jean-Luc Godard; discuție între un fan Godard (Șerban) și un fan Truffaut (Mihăilescu).

In ceea ce privește proiecția propriu-zisă, nu pot să spun decât excelent (care a fost, dealtfel și calificativul pe care l-am marcat pe buletinul de vot la final). O îmbinare reușită între analiză contemporană și detașată a relației dintre cei doi, o analiză istorică-sociologică a schimbării profunde aduse în cinematografia franceză de către regizorii noului val, precum și o analiză a motivelor, inspirației și simbolistica filmelor celor doi. Acesta aspecte au fost întregite cu succes de fragmente din câteva dintre filmele de referință ale acestora: Les quatre cents coups, Tirez sur le pianiste, Jules et Jim (Truffaut) sau À bout de souffle, Une femme est une femme, Les carabiniers , cu fotografii de epocă sau cu fragmente din revista Cahiers de Cinema (locul în care amândoi s-au format ca și critici de film).

Dincolo de celebra neînțelegere dintre cei doi, în jurul căreia am crezut că este centrată povestea, am descoperit faptul că realizatorul a pus accentul mai mult pe începuturile prieteniei dintre ei, pe ceea ce i-a apropiat, pe crezurile, motivațiile și pasiunile comune și pe colaborările cinematografice pe care le-au inițiat. Astfel, aspectul neînțelegerilor a rămas unul secundar, un final nostalgic și plin de resentimente între doi prieteni, despărțiți acum de diferențe de opinie și ulterior de manieră și fel de a privi cinematografia, unul dintre ei ca artă nesubjugată politicului, iar celălalt ca mecanism de propagare al realităților sociale și politice.

Mi-a plăcut și abundența referințelor cinematografice, prezentarea ca mentori ai celor doi a lui Hitchcock, Renoir sau Fritz Lang, reprezentați de asemenea într-un melanj de secvențe și fragmente de filmări. In paralel, a fost dezbătut și traseul cinematografic al lui Jean-Pierre Léaud, cel care a fost lansat ca actor, la vârsta de doar 14 ani, prin intermediul filmului lui Truffaut – Les quatre cents coups. Acesta a fost apoi prezent pe parcursul întregului conflict dintre Truffaut și Godard, lucrând când cu unul, când cu celălalt, lucru la care s-a adăugat și presiunea primului său rol – Antoine Doinel și faptul că mult timp după nu a reușit să depășească acea imagine cu care publicul l-a identificat.

All in all, un documentar foarte interesant, bine realizat, compus pe baza multor imagini, omogen și bine închegat. O proiecție pe care o recomand atât fanilor Truffaut și Godard, cât și celor care nu cunosc foarte multe aspecte despre noul val al cinematografiei franceze sau despre cei doi regizori. Următoarea proiecție va avea loc vineri , 4 iunie, de la ora 20:30, în cafeneaua Insomnia.