Mă enervează în general o mulțime de lucruri pe care oamenii le fac. Insă cu siguranță undeva mai sus decât toate celelalte mă enervează oamenii care spun că fac o chestie și apoi nu o fac. Asta e așa o chestie generală, care se poate împărți în numeroase alte categorii,segmente și circumstanțe.
Pentru mine luarea unui angajament este un lucru foarte serios, evit să afirm că voi face sau voi merge undeva, atâta timp cât nu sunt complet sigură de acest lucru. Pentru că, este una să îmi propun ceva, pentru ca mai apoi, din diverse motive, să nu mai pot să fac acel lucru; și cu totul altceva atunci când planul devine o afirmație făcută în fața cuiva. Din momentul acela, nu prea mai este loc de întors înapoi, deorece în persoana cealaltă se creează așteptări, convingeri sau certitudini cu privire la acel lucru. In general, încerc ca, în primă instanță, să ofer încredere unei persoane, și să nu îi pun la îndoială vorbele. Ceea ce se traduce prin: dacă îmi spui că faci sau că dregi o chestie, eu te cred; dacă vine momentul cu pricina și tu nu ai făcut-o, m-ai dezamăgit cumplit, încep să-ți pun la îndoială onoarea, responsabilitatea și bunul simț, și de-aici încolo te voi privi cu suspiciune și cu neîncredere. Oricine ai fi.
O situație și mai gravă în care pot interveni chestiuni de genul acesta e reprezentată de cazul în care dacă tu nu respecți ceea ce spui, iar asta mă afectează în mod direct pe mine. Asta s-ar resfrânge, cu precădere, la aspecte profesionale (afaceri, planuri sau proiecte). In momentul în care eu decid să mă implic în ceva, îmi place ca, de la bun început, să stau la o discuție și să clarific toate aspectele, task-urile și treburile de care fiecare se va ocupa. In momentul în care am avut discuția asta, și am stabilit ce era de stabilit și ne-am luat niște angajamente, da, mă aștept să respecți ceea ce spui, nu stau să te verific, nu te bat la cap, am încredere că lucrurile se vor face precum ai spus inițial. In momentul în care (exceptând cine știe ce probleme serioase sau motive care pot fi înțelese) observ că nu ți-ai respectat angajamentele, respectul meu pentru tine (personal/profesional) este egal cu 0. Se întâmplă destul de rar să nu pot să fac ceva deja stabilit, dar și în cazul în care ajung la așa ceva, întotdeauna anunț înainte faptul că nu voi putea să-mi îndeplinesc sarcinile la timp. Este firesc, este o chestiune de common (fucking) sense.
In momentul în care anunți (o persoană/două persoane/100 de persoane) că vei întreprinde oareșiceva în viitorul apropiat sau peste 3 luni, după care subiectul dispare ca măgarul în ceață din interesele tale, atunci anunță lucrul acesta, că poate oamenii cu pricina, cărora le-ai cerut sprijin sau interes față de proiectul tău, te-au luat în serios și așteaptă ca el să se realizeze.
In privința evenimentelor sau chestiilor de genul acesta, care se anunță de la început ca fiind lunare, sau săptămânale sau oricum, frecvente; dacă a trecut o ediție, două și apoi nu s-a mai auzit nimic de ele, atunci tu, ca organizator/responsabil/om care se ocupă de asta, ce fel de imagine crezi că transmiți? Iți spun eu: una de om neinteresat și neimplicat în ceea ce face, iresponsabil și nestatornic, pe care cu siguranță nu te poți baza (nu pentru mult timp oricum, sau pentru vreun proiect de amploare).
Ar mai fi o grămadă de aspecte care ar merita să fie dezbătute/amintite pe subiectul acesta, însă cu cât scriu mai mult despre asta, cu atât mă enervez mai tare. Ca un soi de încheiere a șuvoiului acesta de doleanțe, îmi/îți spun că dacă eu pot, mă aștept din partea ta la același lucru. Așa că, dacă spui o chestie, fă-o; dacă îți iei un angajament, îndeplinește-l; dacă faci o promisiune, respect-o. It’s fucking common sense.
