Recenzii

Jay Parini – The Last Station: A Novel of Tolstoy’s Final Year

Opera literară a lui Jay Parini este una extrem de diversă și amplă. Scriitorul american a publicat atât poezii și biografii, cât și romane și volume de critică literară. De asemenea, el contribuie la diverse publicații, precum The Chronicle of Higher Education și The Guardian . Printre titlurile sale se numără The Last Station : A Novel of Tolstoy’s Final Year , Last Steps: The Late Writings of Leo Tolstoy , The Art of Teaching și The Wadsworth Anthology of Poetry .

Romanul The Last Station : A Novel of Tolstoy’s Final Year a fost publicat pentru prima dată în anul 1990, beneficiind apoi de alte reeditări, una în anul 2007 și cealaltă în anul 2010. Volumul este o operă ficțională, conturată pe baza biografiilor lui Lev Tolstoy și ale soției sale, Sophia Andreyevna; precum și pe jurnalele acestora și ale altor membri sau apropiați ai familiei lor. Romanul este structurat în numeroase capitole, pe parcursul cărora se desfășoară monologul fiecăruia dintre personajele principale: Sophia Andreyevna (soția scriitorului), Vladimir Grigorevich Chertkov (prietenul său apropiat), Alexandra Lvovna (Șașa – fiica scriitorului), Valentin Bulgakov (secretarul acestuia) și Dushan Petrovich Makovitsky (medicul acestuia). Diferitele perspective narative sunt completate și de vocea lui Lev Tolstoy, ilustrată prin intermediul fragmentelor din jurnale și scrisori.

Romanul ilustrează, așadar, ultimul an din viața marelui scriitor rus, Lev Tolstoy. Se îndepărtează însă de o clasică scriere cu caracter biografic, apropiindu-se mai mult de o istorie romanțată sau de un roman cu tentă de dramă de familie. Întreaga narațiune este desfășurată la timpul prezent, ceea ce conferă un plus de dinamism scriiturii; fiind însă presărată cu incursiuni în trecutul familiei de la Yasnaya Polyana. Suntem purtați, pe parcursul lecturii, la începuturile căsătoriei dintre Lev și Sophia, prin drama morții adoratei lui fiice, Masha; prin tinerețea tumultoasă a lui Tolstoy, iar mai apoi prin tranformarea spirituală a acestuia. Prezentul Lev Tolstoy este o figură aproape mitică, un ascet și un propovăduitor al penuriei și al castității, un oponent al proprietății private (în ciuda originii sale nobiliare și al stilului luxos de viață, precum și a faptului că este tatăl a treisprezece copii), un filosof anarhist înconjurat de numeroși adepți – grupul tolstoyenilor. Dincolo de a această imagine aproape zeificată, Tolstoy apare și redus la subtanța sa materială, la un corp bătrân și amenințat de boli, și la un spirit epuizat, măcinat atât de conflictele interioare, cât și de certurile acerbe cu soția sa.

Citește articolul întreg pe blogul librăriei Okian.

Etichete: , , ,

Adauga un cometariu

Obligatoriu *

*
*