“Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” a fost filmul prezentat la închiderea oficială a TIFF 2010, la cinema Republica.
O sală arhi-plină, parcă mai plină ca la Aurora şi Marţi, după crăciun, aceleaşi scaune incomode şi multă curiozitate.

Citesem despre acest film, nu pot să îi spun documentar deoarece este un colaj de imagini de arhivă, a fost foarte bine primit la Cannes şi în mediile cultural-istorice.

Prolog: deja celebrul “proces” al dictatorului în care acesta repetă “Nu răspund decât în faţă Marii Adunări Naţionale!”, doi bătrâni aflaţi faţă în faţă cu propriul sfârşit.

Cine este Nicolae Ceauşescu?
Prima parte a filmului, prezintă ascensiunea tânărului activist de partid, de la moartea lui Gh. Gheorghiu Dej, unde apare alături de nomenclatura vremii, până la alegerea ca secretar general al Partidului Muncitoresc (în luptă cu Gheorghe Apostol – care este apoi “exilat” ambasador în America Latină). Ceauşescu este personajul îmbrăcat corect, cu un discurs rudimentar în care vorbeşte (cu multă convingere) despre “forţă revoluţionară” şi drumul pe care trebuie să continue Republica Socialistă. De remarcat este faptul că, în prima partea a filmului, soţia acestuia nu apare în imagini.

Ceauşescu – lider
Ceauşescu apare în diverse ipostaze de partid, discursuri şi nostime “conferinţe de presă”, răspunsurile acestuia arată foarte bine nivelul “cultural” intelectual şi abordarea problemelor internaţionale. Elena Ceauşescu apre din ce în ce mai des în imagini, alături de soţul său.
Vizitele pe şantiere, fabrici şi uzine sunt condimentate cu discursuri în limba de lemn a comuniştilor. În 1965 – se redenumeşte PMR în Partidul Comunist din România, liderul Ceauşescu este noul “tătuc” al poporului.

Momentele de glorie internaţională
În 1968, are loc invazia Ceho-Slovaciei de către ţările socialiste, la care România nu participă. Discursul, cel mai bun şi mai consistent din toată viaţa sa, este un pumn în stomacul URSS şi este salutat de către toate statele democratice.
Ceauşescu devine liderul “democraţiei” în spaţiul comunist. Urmează apoi o serie de vizite şi întâlniri cu liderii vremii, care îi validează statutul şi poziţia. Printre aceştia: Leonid Brezhnev, Charles De Gaulle, Alexander Dubcek, Mao Tse Tung, Regina Elisabeta, Jimmy Carter şi Richard Nixon.

Dictatorul
După vizita în China şi Coreea, începe un proces de propagandă puternică, imaginile ne arată o Românie care ovaţionează necontenit liderul şi partidul, au loc manifestaţii grandioase pe străzi şi stadioane. România, foarte bine surprinsă în imagini, este fragmentată între nomenclatura comunistă (imagini de la petreceri) şi cea săracă (cozi şi calamităţi). Perioada aceasta este presărată cu scene din viaţa privată a cuplului, publicul din sală râde şi aplaudă la multe dintre acestea (cuplul la mare, cuplul la volei, cuplul la vânătoare). Copiii dictatorului apar destul de rar şi nu sunt niciodată în prim-plan. Ceauşescu apare din ce în ce mai singur, secondat de nevastă şi 2-3 comunişti.
Vizitele de lucru ne arată realitatea “fabricată” în care credea dictatorul : fabrici mari cu producţii record, câmpuri roditoare, magazine pline ochi de mâncare, în contrast cu imensele cozi din realitate.

Sfârşitul
Ceauşescu este izolat, îmbrătrânit, circulând cu un Renault vechi şi aclamat din ce în ce mai puţin. Au loc evenimentele de la Timişoara (catalogate drept anti-naţionale şi anti-revoluţionare), urmate apoi de revoluţia din Bucureşti, procesul şi executarea soţilor Ceauşescu.

Epilogul este identic cu prologul.

Au trecut repede cele 3 ore, timp în care am asistat la o lecţie de istorie aşa cum refuză manualele să o facă. Este un efort extraordinar al regizorului-producător-montator Andrei Ujica care a reuşit să dea formă, consistenţă şi cronologie celor 260 ore de materiale studiate.

Tiff 2010 este la final, un film foarte inspirat ales pentru această ceremonie.